Dunărea intră pe teritoriul României la kilometrul fluvial 1.075, în dreptul localității Baziaș din județul Caraș-Severin, și iese din țară fie prin brațul Chilia (frontiera cu Ucraina), fie prin brațele Sulina și Sfântu Gheorghe, care se varsă direct în Marea Neagră. Pe întregul parcurs românesc, fluviul formează granița cu Serbia, Bulgaria și Ucraina, traversând totodată inima Munteniei și a Dobrogei.

Ruta principală de navigație comercială urmărește Canalul Sulina, desemnat drept calea navigabilă oficială de Comisia Europeană a Dunării (CED) încă din 1856. Adâncimea garantată pe această rută este de minimum 7,2 m pe toată lungimea sa de 63 km, ceea ce permite accesul navelor maritime cu un pescaj de până la 6,5 m.

Porțile de Fier și sectorul montan

Defileul Porțile de Fier, cu o lungime de 144 km, reprezintă cel mai spectaculos sector al Dunării pe teritoriul românesc. Ecluza Porțile de Fier I, construită în perioada 1964–1972 în colaborare cu Iugoslavia (actualmente Serbia), are o denivelare de 34 m și permite trecerea navelor cu un tonaj de până la 5.000 tdw. Ecluzele Porțile de Fier II, situate la 60 km aval, au o denivelare de 9 m și lucrează în paralel cu cele ale stației hidroelectrice cu același nume.

Sectorul de la Orșova până la Drobeta-Turnu Severin prezintă condiții de navigare dificile în perioadele de debite scăzute, deoarece albia îngustă și curenții variabili impun limitarea vitezei la 10 km/h pentru navele comerciale.

Porturile principale pe sectorul românesc

De-a lungul celor 1.075 km navigabili, Dunărea trece pe lângă zece porturi publice cu administrare națională:

Canalul Dunăre — Marea Neagră

Canalul Dunăre–Marea Neagră, cu lungimea de 64,4 km de la Cernavodă la Agigea (Constanța), reduce cu circa 400 km ruta maritimă față de traseul natural prin deltă. Capacitatea sa este de 100 milioane de tone pe an, din care se utilizează în prezent aproximativ 25–30 milioane tone. Lățimea minimă a canalului la oglinda apei este de 70 m, iar adâncimea garantată — de 7 m.

Canal din Delta Dunării — rețeaua de canale secundare

Sectorul maritim: de la Brăila la Sulina

Sectorul cuprins între Brăila (km 169) și Sulina (km 0) este singurul segment al Dunării unde pot naviga nave maritime. Adâncimea naturală este menținută prin dragaj periodic. Comisia Europeană a Dunării, refondată în 1948 ca organizație internațională cu sediul la Galați, supervizează condițiile de navigabilitate și emite buletinele hidrologice oficiale.

Portul Galați deține cea mai mare suprafață de dane din România fluvială — circa 14 km de cheiuri active, cu capacitate de procesare anuală depășind 30 milioane de tone în perioadele de vârf industrial.

Brăila, la 20 km nord de Galați, este ultimul port la care navele maritime pot ancora fără restricții de pescaj. Dincolo de Brăila, în amonte, adâncimea scade sub 5 m în perioadele de etiaj, limitând accesul la nave fluvio-maritime.

Condiții de navigare sezoniere

Dunărea românească prezintă variații hidrologice pronunțate. Viiturile de primăvară, generate de topirea zăpezilor din Alpi și Carpați, ridică nivelul cu 4–6 m față de etiaj. În aceste perioade, navigarea comercială se desfășoară fără restricții de adâncime, dar viteza curenților poate depăși 3 m/s în sectoarele înguste. Iarna, înghețul afectează sectorul românesc statistic o dată la patru ani, cu durate de 15–45 de zile.

Surse și referințe

Date tehnice preluate din publicațiile Comisiei Europene a Dunării (danubecommission.org), Autorității Navale Române și Administrației Canalelor Navigabile (acn.ro).